← Înapoi la Blog
PPWR · Blog Circulad'OR

Declarația de Conformitate: ce publici și ce păstrezi intern

Marius Cristian BrînzeaMarius Cristian Brînzea · Managing Partner 26 august 20266 min de citit
Pe scurtAnexa VIII cere identificarea și descrierea ambalajului - nu rețeta lui. Poți emite o declarație pe deplin conformă publicând doar descrierea; tabelul componentelor cu gramaje rămâne pe fișa internă, disponibil autorităților la cerere.

Ce cere efectiv Anexa VIII

Declarația de Conformitate are un format fix, în 8 puncte: identificarea ambalajului care permite trasabilitatea, descrierea lui, cerințele față de care se declară conformitatea, standardele utilizate, semnătura. Atât. Nicăieri nu scrie „defalcați ambalajul pe componente, cu gramajul fiecăreia”.

Tabelul componentelor e un plus voluntar de transparență. Pentru mulți producători e un avantaj - arată partenerilor exact din ce e făcut ambalajul. Pentru alții, e chiar rețeta produsului: informație comercială care nu are ce căuta pe un document care circulă.

Regula de aur: documentul extern nu anunță ce nu conține

Alegerea corectă nu e „ascund informația”, ci „aleg ce public”. Intern - fișa ambalajului, documentația tehnică, arhiva - totul rămâne complet, disponibil autorităților la cerere. Extern, documentul spune exact cât ai ales să spună, fără să anunțe că există o variantă mai detaliată.

În Yvora, alegerea se face cu un comutator la emiterea declarației: „public descrierea și tabelul componentelor” (recomandat - transparență maximă) sau „public doar descrierea” (strictul obligatoriu conform PPWR). Ambele variante sunt pe deplin conforme.

Ce recomandăm

Dacă nu ai un motiv comercial să ții rețeta ambalajului privată, publică tot: partenerii și autoritățile citesc transparența ca semn de conformitate matură. Dacă ai - folosește varianta scurtă cu conștiința împăcată: e exact ce cere regulamentul.

Vrei un răspuns pe situația ta concretă?

Prima discuție e gratuită: afli ce ți se aplică, până când, și cine o face - tu, noi, sau aplicația.

Scrie-ne / Sună 031 9303